Intr-o duminica nu prea insorita de iulie, pasii ne-au purtat in excursie catre Bran. Ne-am gandit initial sa vizitam castelul – pentru a nu stiu cata oara – insa sirul lung de vizitatori ce bateau distantat la poarta lui, ne-a schimbat traiectoria spre Muzeul Etnografic din a sa vecinatate.
Lasand in urma sunetele melodioase venite de la tarabele cu suveniruri – de genul Alunelul, Alunelul, hai la joc!..- am intrat in satucul de munte cu case vechi aduse de prin imprejurimi – Simon, Sohodol, Poarta – șuri sau adăposturi pentru animale, vâltoare sau bazin construit sub cadere de apa, pentru tesaturi, piua hidraulica, gater pentru lemne, atelier de dărăcit lână… – Puteti intra sa vedeti, sunt toate unicate arhitecturale foarte bine conservate… – Asta, cu barnele incrustate, a fost casa unui preot de pe la 1800…
Ghidul, o femeie numai trup si suflet, ne arata tot, povestind si despre litigiul in care este implicat muzeul, cu proprietarii terenului. – Sunt valori etnografice zonale care arata istoria locului si ar fi bine sa ramana aici, pentru prezentare, de ce in alta parte? – nu s-ar mai potrivi, s-ar pierde…
Poate ca s-ar pierde, cum ne-am putea pierde si noi ca indivizi si entitati umane, in multime, in globalizare, in tehnologie. E sanatos sa ne pastram radacinile, sa ne asimilam istoria si cultura, sa le sustinem prin toate mijloacele existente. Unul este cartea de muzeu, in care vizitatorii isi pot scrie impresiile si in care am semnat si noi, cu inima putin stransa, dar doldora de speranta… 🙂
– Da, domn’e, uite cum se traia acu’ doua sute de ani, si lumea era mai fericita! (?)… – WTF r u talking about, u crazy? râdea un cap vorbitor, cu un al treilea ochi detector de obstacole pe strada, atunci cand nu se ridica din telefon… N-as spune ca oamenii erau mai fericiti pe timpurile acelea. Aveau cu siguranta alte greutati, razboaie, lipsuri sau boli. As crede insa ca traiau mai aproape de natura lor interioara si de cea iconjuratoare. Spatiul, munca, masurile sociale obligau la alte viziuni de viata si de bun simt…
–Ei, hai, ca dintotdeauna au existat civilizatii, cu bune si rele, care s-au nascut, au crescut, si fiecare, dupa apogeul ei, s-a stins. Dupa care a venit o alta, si tot asa… Cu aroma imbietoare de kürtőskalács in nari si rupand deja dintr-unul, de-afara, ma rodea nedumerirea: – Noi suntem la inceputul unei civilizatii sau la sfarsitul ei? 🙂 Sigur ca raspunsul corect il vor stabili urmasii nostri…
– Alunelul, Alunelul, hai la joc, / Sa ne fie, sa ne fie cu noroc!…