Din calendar…

… – Iti amintesti unde am facut poza asta?… Da, imi aminteam, cum sa nu, era un local in care intrasem cu o prietena ca sa luam pranzul. Era toamna trecuta, cald, lumea linistita, strada colorata. Nu suntem senile niciuna – sau cel putin asa cred 😀 – si n-a trecut decat un an de atunci, dar mi se pare c-a trecut o vesnicie…

Se poate schimba societatea si oamenii sa ramana aceiasi?

Urmaresc toata ziua filme craciunesti. Ele sunt ca un fundal decorativ de camera. Protagonistii, mereu la prima intalnire, condescendenti, isi poarta puloverele cu reni, coc turta dulce, beau ciocolata calda sau lichior de oua. Apare de regula si cate un Ex care insa e pus la punct, imediat ce Ea realizeaza, in aceasta bonomie generala cu efecte speciale de ninsoare, ca doar spiritul Craciunului conteaza si cei ce-l emana prin toti porii… Cand am dobandit atata rabdare? 🙂 Vreau sa cred ca odata cu maturitatea, si nu cu transformarea sociala si inactivitatea silita…

Bunatatea inseamna maturitate?

Imagine de flyupmike de la Pixabay

Mi-ar placea sa urc pe stanci. Acolo unde creste floarea de colt, si aerul este tare si curat, numai bun de inspirat… – Ai putea, doar ai conditie fizica!… Am… o mare nevoie de aer proaspat… Planeta se vindeca de poluare…

Si omul? Citesc despre fricile lui care-i sunt piedici, dar si scut. E firesc sa-i fie activate mai mult sau mai putin, in orice situatie noua, diferita, care-l scot din starea de confort. Si le poate infrunta si poate creste putin cate putin. Dar e bine si sa stie ca simtindu-le, nu-i lipseste instinctul de conservare si autoaparare. Asemeni colesterolului care poate fi bun sau rau, teama poate fi constructiva sau dimpotriva… Care este doza normala de frica?

Azi e duminica, si linistea ei, mai adanca decat abisul muntelui se contopeste cu realitatea de-afara… Si pasarile au amutit…si privighetorile

²⁶ Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu adună în hambare. Şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai valoroşi decât ele? ²⁷ Şi apoi, cine dintre voi, îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la firul vieţii lui?!… <Matei>

Publicitate

Cetinita, cetinioara

De la primul fir al ierbii, rasarit printre ghiocei si pana la prima zapada din an, n-ar fi decat un click virtual pe teritoriul blogului… In afara lui, un timp serios, cu ciudatenii carnavalesti isi cere dreptul la semnatura… Cetinita, draga de ea, il saluta mereu, fara sa-l certe, cand inmiresmata si luminoasa, cand pufoasa si grea… Nici eu nu-l cert… din spatele panzei albe sau albastre. Il rog doar sa mai imprastie cu senin si intelepciune. Si din doua salturi de-ar putea – daca globurile vor tacea sumbre anul asta – sa creasca mai iute firul ierbii, in caldura naturii proaspete si revigorate…