Decembrie

Azi, Bacovia îmi încalzeste sufletul cu al său Decembre

Te uită cum ninge decembre…
Spre geamuri, iubito, priveşte –
Mai spune s-aducă jăratec
Şi focul s-aud cum trosneşte.

Şi mână fotoliul spre sobă,
La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele – totuna –
Aş vrea să le-nvăţ simfonia.

Mai spune s-aducă şi ceaiul,
Şi vino şi tu mai aproape, –
Citeşte-mi ceva de la poluri,
Şi ningă… zăpada ne-ngroape.

Ce cald e aicea la tine,
Şi toate din casă mi-s sfinte, –
Te uită cum ninge decembre…
Nu râde… citeşte nainte.

E ziuă şi ce întuneric…
Mai spune s-aducă şi lampa –
Te uită, zăpada-i cât gardul,
Şi-a prins promoroacă şi clampa.

Eu nu mă mai duc azi acasă…
Potop e-napoi şi nainte,
Te uită cum ninge decembre…
Nu râde… citeşte nainte. 

Erau frumoase iernile din acele vremuri. Se citea la gura sobei, cu un măr mușcat în mână și arome de gutui venite de deasupra, dinspre etajere. Afără alergau săniile purtând pe ele imense bucurii încotoșmănate și rumene, în sunete de zurgălăi…

Mai apoi se construiau cazemate din zăpadă, sau igluri, în interiorul cărora se etalau obiecte de preț aduse din casă: pături, păpuși, crăticioare, printre căciuli de blană și eșarfe de ornament…

Ziua mult prea scurtă surpindea mereu obrajii celor de-afară, veseli și înfocați, de la atâta treabă rătăcită prin grădinile caselor cu dâre de fum. Cu mic, cu mare, solari și plini de entuziasm, toți frământau sârguincios zăpada, care cum o avea în proiect. 😃 Fie că netezeau trotuarele, formând grămezi înalte pe marginile acestora, fie că lansau în zbor bulgării de nea, cu căciuli cu tot, a joacă și voie bună. Peste tot se slăvea, se sărbătorea iarna lui Decembrie…

Și noi, acum, o iubim, chiar dacă are altă față, alt veșmânt. Așa cum simandicoasă, pudrează ea străzile și crengile arborilor cu un praf de diamante, pe care-l suflă vântul a doua zi. Sau îl topește soarele primăvăratic, lăsând strălucirea în seama elucubrațiilor electrice…

Te uită cum ninge decembre pe ecranele mici, mari 😀 și așteaptă Anul Nou, cu bucurie și gânduri senine! Ai speranța și încrederea că oricum, va fi bine – atâta vreme cât încă respiri aerul său de sărbătoare și timp nou!

La mulți ani, 2020! Fii binevenit!

Publicitate

Urare

Clopotele norilor

cu ding-danguri de ninsoare

le-nceputul orelor

iată-le, bat ora mare.

Crugul anului se schimbă,

un cuvânt rămâne-n urmă

însă prea frumoasa limbă

niciodată nu se curmă,

ci azvârle înainte

noi urări, numai de bine,

prevestite de cuvinte

ninse sus, în înălțime;

Să vă fie anul-an,

suplu ca pe râuri unda,

să nu fie bolovan

peste suflete secunda, 

nori să fie doar de ploaie

peste câmpuri, jos, la vale,

niciodată să-ntretaie

raza fragedă de soare;

fie aerul curat, 

plin de păsări liniștite,

niciodată sfâșiat

de lungi fumuri stalactite;

limpede vă fie apa,

verde pururea pământul,

nu vi-l tulbure cu sapa

semnul rău, înnămolindu-l;

pasul zvelt și luna albă,

gestul mâinii prietenos,

niciodată steaua slabă

cu luci mohorât de os,

pâinea să vă stea pe masă

aburindă, aburind

gheața ultimă rămasă

pe ferestrele din gând.

Pură fie-vă zăpada,

încălzind la subțioară

floarea albă din livada

înflorită-n primăvară.

N-am citit zilele astea, vreo urare de An Nou mai frumoasă și mai profundă ca a lui Nichita Stănescu… Rămâne în suflet, peste timpuri, ca un felinar aprins… să ne fie bine!

 

Armonice

Dacă-n fiecare zi Crăciunul ar veni, ce bucurie-ar fi! Dacă-n fiecare zi Crăciunul ar veni, mai buni poate am fi. Ce bucurie-ar fi!

Stele sfinte, aurite, din cer parcă sunt venite, în suflet și-n viața noastră, c-o minune să-mplinească.

Dacă mult mai buni am fi, ce dorim vom dobândi: sănătate și iubire, liniște și fericire. {…}

Daruri multe să primim. Dar și noi să dăruim. Mult belșug și spor în case, sărbători cât mai frumoase!

Iar colinde de Crăciun să răsune ca acum! Zi de zi în viața noastră o minune s’se-mplinească!

Dacă-n fiecare zi Crăciunul ar veni, ce bucurie-ar fi! Dacă-n fiecare zi Crăciunul ar veni, mai buni poate am fi {…}

Cred că și eu aș avea nevoie să mi se cânte în fiecare zi, în acustica bisericii, așa un cânt reconfortant. Să pot iubi lumea așa cum e ea, acceptându-i toate defectele. Să-mi iubesc destinul așa cum vine el, cu toate ofertele, situațiile și experiențele de trai…

Oare cât de buni am fi? Suntem atât cât ne este spiritul de evoluat, ca să putem capta din Univers acea energie dătătoare de iubire, dragostea necondiționată. Energia noastră interioră se consumă zi de zi dăruind și acționând în tumultul vieții. Și numai divinitatea ne-o poate realimenta, dacă rămânem în legătura permanentă cu ea, fără să ne atașăm de lumea din jur sau de cea materială.

Prin bunătate și înțelegere ne creăm schimbul energetic, ne păstrăm sănătatea psihică si fizică, ne dobândim fericirea și implicit buna relaționare cu celălalt. Egoismul, invidia și excesele, oricare ar fi ele, ne îndepărtează de toate astea, ne răpește adevărata bucurie de a trăi.

Dacă-n fiecare zi ne-am aminti – indiferent de practicile religioase – că D-zeu există în noi și numai de noi depinde fericirea noastră…

 

  

 

 

 

Stare de spirit

 

Așa vine Crăciunul, ca o stare de spirit  curată și binevoitoare. Pe la uși, pe la ferești, ca un praf de diamante, o boare de lumină învelită în speranțe de mai bine…

Să ne fie alb Crăciunul! 😊  Chiar dacă afară ninsoarea se lasă așteptată, iar praful de picături suflate a ploaie ne poartă spre alte văi de gânduri.

Să ne fie cu bucurie în suflete! Chiar dacă pietre de moară îl trag în hăuri ascunse.

Să ne fie cu har și dăruire! Chiar dacă ne rămâne câte un scaun gol la masă…

Să avem gândurile bune!

Crăciun fericit! 😊

 

 

 

Have Yourself

Un suflet curat respira iubire indiferent de mainile care se-ntind catre el. Transforma zgomotele si vacarmul de-afara in stelute melodioase, in tremur senin de viata. Recunoaste frumusetea lucrurilor si o imprastie in bulgari de aur. Zambeste timpurilor din preaplinul bunatatii sale…

Putem avea fiecare o farama de zambet. Putem descoperi intelegerea, acceptarea, daruirea de sine, de tot si de toate, prin faldurile acelei dragoste suave…

Ingaduie-ti in suflet un mic Craciun, de fiecare zi!

Panis Angelicus

În seara asta, studenții Conservatorului din Brașov ne-au picurat în suflete muzică sacră și colinde. Biserica Sf. Petru și Pavel are o acustică celestă. Și ori de câte ori găzduiește un concert, noi, muritorii de rând suntem mai mult decât recunoscători…

Aici l-am ascultat într-un început de iarnă, pe Alexandru Tomescu, interpretând Integrala de Bach, la vioara Stradivarius… Inefabil și inegalabil!…

Spectatorii – nu atât de mulți ca atunci, sau ca la o slujbă religioasă din preajma Crăciunului –  și-au înălțat spiritele prin muzica, vocile solistilor acompaniati la orga, într-o oră sublimă. Nemișcați, în tăcere admirativă și meditativă…

Și pentru că nu pot reda aici filmulețele mele de reporter mirobolant 😀 l-am postat pe Bocelli, care pentru mine e un Ștefan Hrușcă al muzicii sacre  de Crăciun…

Cesar Franck – Panicus Angelicus… Pâine cerească, hrană sufletească, în puritate și beatitudine… Așa cum se cade să ne fim de Sărbători… 🙂

 

Efervescență

Ca-n fiecare an înaintea sărbătorilor de iarna, ne cuprinde entuziasmul, sârgul și necesarul acestora în tot ceea ce facem. Printre cele trebuincioase, plutește în aer o emoție genereală ca de sfârșit de lume rea, și început de o alta mai bună. Ne topim într-o efervescență cordială, în stări și activități joviale. Și liste…

Să facem curățenia generală – întoarcem casa cu fundu-n sus, ca și cum în restul anului am fi levitat doar prin ea, fără să ne fi atins de vreo ustensilă întru salubrizare. 😀 Mă bucur că nu se mai bat covoarele ca-n vremurile apuse… Pe când mai și ningea, iar zăpada albă și pufoasă strângea vârtos urmele întunecate ale persanelor…

Să facem cumpărături – umplem  cărucioarele din și market-uri cu, de multe ori, lucruri nu foarte folositoare, sau de care ne debarasăm în scurt timp, adunănd munți de ambalaje. Pictăm planeta în plastic multicolor…

Să oferim cadouri – … 🙂 minunată ocazie de socializare… dacă și atunci când cadoul este pe gustul primitorului și nu pe-al tău sau de-al ochilor de prin lume… 🙂

Să ne îmbrațișăm cu urări de bine – simplu, email-ic și rapid. Cuvinte tandre trase la indigo, generatoare de supra entuziasm și nevoia de aplicații… Block- Fie ca…  😀 N-aș arunca chiar cu piatra în tehnologie, sau in gestul care contează, dar parcă puțin suflet picurat peste ele, ne-ar ne-ar feri de exclamații gen:  you’re hooman, man, not a cyborg! 😀

Să împodobim bradul – cât mai mare, mai natural, mai plin de străluciri electrice. Anul acesta, tare mi-ar plăcea un ghivecel cu  cetiniță, pe care să-l sădesc apoi în pământ, undeva pe-aproape…

Sa fim mai buni – se cântă, se recită, se spectaculează invitația prin toate căile de comunicare. Se așază bine în subliminal, dar se manifestă după cum înțelege fiecare bunătatea…

Cum de am devenit așa Grinch peste noapte? Că doar mi-am propus să îmbătrânesc frumos… 🙂

 

 

Adevărata tăcere

Și acum, Titu, aș vrea să-ți vorbesc tăcând câteva vorbe despre tăcere. Adevărata tăcere nu este aceea când se întrerupe muzica. Sau când se rupe în două zgomotul. Adevărata tăcere este numai acea tăcere când ți se întâmplă, dacă ți se întâmplă, să asculți sufletul tău îndrăgostit de altcineva decât de tine însuți. Ce măreție! Ce justificare a dreptului de a exista! Acum, tac.   ~ Nichita Stănescu ~

Și dac-aș vrea să tac, aș ști oare să-mi rup cuvintele-n două? Aș putea opri șiroaiele de gânduri în șoapte pereche? Și oare cât de purpuriu m-aș prelinge pe muchia existenței mele  ambivalente și tragi-comice…?

Cu râs, cu plâns, cu fluturi sfârâiți în lumini orbitoare… Și de albă sărbătoare…

Ascult, acum, tăceri… 🙂

 

 

How Old Are You?

Izvor de învățături

-L-ați văzut pe Flavius? E îndrăgostit de una dintr-a noua. Doamne e atât de helpless!… măi, nu-mi vine să cred, se poarta ca un retardat!… Băieții cărora le era adresată întrebarea n-au raspuns initial fetei cârlionțate și rumene-n obraji. Nu-l vazuseră. Dar apoi unul dintre ei i-a adus o remarca ce mi-a atras atenția în statia aceea de autobuz: – Dacă folosești asemenea cuvinte, înseamnă că ori ești tu cea retardată, ori ești îndrăgostită de el. Pentru că numai atunci folosim cuvinte tari… – Nuu, n-am zis in sensul ăsta, dar e foarte amuzant, râd toate fetele…

De unde eu deduc – pe lângă faptul că bărbații fraternizează de tineri, din copilărie, fiind capabili să lege prietenii de-o viață (femeile, se spune că, mai puțin 🙂 ) – deduc faptul că la școală se învață grija pentru neetichetare și acceptarea diferențelor. Mă bucur că se exersează empatia, mai mult ca altadată. Problemele de natură psihologică, ce pot aparea la un moment dat, se pot rezolva astfel mult mai ușor.

M-aș bucura și să aud mai puțin, replici de genul: – Azi, ne-a pus o întrebare din Ion și nimeni n-a știut răspunsul!… băi, da’ nimeni n-a citit cartea!!… 🙂 Evident că elevul are cititul în atribuțiile sale, că doar de-asta merge la școală. Tehnologia ajută – când nu dăunează 😀 prin excese de jocuri și realități virtuale – punând la dispoziție puzderie de informații, cărți, referate sau rezumate utile… Însă îi înțeleg și pe ei, elevii, că n-au nicio tragere de inimă să mai citească despre țăranul obidit și înjugat la plug, suflând aprig pentru pământ. Când valorile societății în care trăiesc ei tind către cu totul altceva. La țară vede ferme tehnologizate, pensiuni turistice și păduri tăiate… Ce-ar putea să-i trezească interesul sau convingerea că inițierea lui în de-ale Figura țăranului ca personaj individual – este valabilă și de viitor?…

Îmi vine-n minte o voce de copil muștruluit mai demult, că nu scria cu atenție bastonașele pregătitoare literelor: – Ei, și ce dacă n-o să-mi înțeleagă nimeni scrisul! O să-l tastez pe calculator… A intuit bine, scrisul si cititul s-a cam mutat pe calculator, s-a computerizat aproape totul… A mai rămas poate pentru unii, dorul de scris o felicitare sclipicioasă de Sarbatori sau de alăturat unui cadou,  de scris bilețele substitute de…

–––––