…Ranchiuna, ura, setea de răzbunare pe care le purtăm altora ne macină în primul rând pe noi…
De cate ori intru pe wordpress, constat activitatea continua a multora pe care-i urmaresc, ii admir, si mi-e ciuda intr-un fel ca nu pot fi asijderea. N-am aceasta dependenta de scris – care, de altfel, mi se pare fantastica – recunosc, sunt dezamagitoare. Dar cand ma stimuleaza vreun un text sau vreo sincronizare personala cu ideile citite, ma arunc si eu vanjos in eter, ca sa fac prezenta 😀
De data asta m-a prins iertarea. Nu pentru ca urasc sau mi-ar fi sete de razbunare pentru cine stie ce nedreptate – emotii negative ce construiesc oricum spectrul nostru larg emotional. Ci pentru ca mi se pare – fara sa ma adancesc in asceza sau in filozofia de dupa ureche – ca iertarea este o forma de iubire. O forma de intelegere a ta , a celuilalt, a situatiilor create.
Nu toti avem bine exersata capacitatea de a ne gestiona esecul, de a empatiza cu celalalt… In fiecare dintre noi se poate duce o lupta mai mult sau mai putin intensa cu gandurile si emotiile noastre, despre care celalalt sa nu stie nimic. Astfel ca multe din gesturile, actiunile indreptate catre ceilalti, tot ceea ce scoatem la suprafata, poate avea in realitate o orientare inversa involuntara, un fel de autodefinire.
Sigur ca daca am sta sa ne analizam de fiecare data, sa vedem cum ni se aliniaza planetele si starile emotionale, sa facem diferenta intre Eu – posesor de scoarta superioara cu clinchet de clopotel si Me – generator reptilian de comenzi explozive, poate ca am fi mai iertatori. Dar nu stam, muscam si/sau fugim, fara sa ne mai uitam in dos. Si ne declansam intreg mecanismul de arderi interne…
Da, mi-a placut intotdeauna psihologia, cu posibilitatea ei de a acoperi/descoperi cauzele si efectele, proiectiile sau nivelul stimei de sine, cu sau fara gheata la mal. Dar de la teorie la practica-i inca autostrada lunga si in constructie de ani de zile… Ca la noi, in musuroi… 😀 Si e bine cand cineva, pe undeva ne trage de maneca, astfel incat sa ne amintim lectia pe care o avem de invatat…
In general, lucrurile depind de noi, de ceea ce gandim, de felul in care contorsionam intamplarile, astfel incat sa depistam partea lor pozitiva, castigul obtinut din ele si sa ramanem in echilibru. E firesc sa aduni si frustrari, fiindca nu traim singuri pe planeta si nu ne putem sincroniza mereu optim cu ceilalti. Dar e bine sa ne si detoxifiem de acestea periodic, prin stiinta, control interior, mai stiu eu ce meditatie sau plimbari in aer liber, cu barca, cu o pancarda luminos palpaitoare deasupra capului: Greseste, Iarta, Iubeste! intr-un cuvant Traieste! 🙂
Apreciază:
Apreciere Încarc...
G.Dansul vietii 