Inceput de martie

Imi placea obiceiul nostru romanesc de a oferi martisoare de 1 Martie. Pentru cateva zile, piepturile implovarate ale doamnelor si domnisoarelor, erau nerabdatoare sa poarte simbolurile intepate ale primaverii. Minusculi hornari, potcoave, trifoi cu patru foi, gargarite dragalase, mici viori de chihlimbar sau chiar ghiocei din argint. Ideea era sa porti snuruletul bicolor, pe care abia daca reuseai sa-l transformi intr-o fundita alb-rosie, alaturi de micul obiect cu sens de nou, duiosie, dragoste, renastere…

Acum, martisoarele cat roata carului, sar de pe taraba sa te stranga de gatlej. Clopote imense, bufnite holbate,  coliere-n seturi si linguri de bucatarie cu buline de pisici pe coada, elefantei si martieni,  flori metalifere. Martisoare industriale cu – zice-se – #rezist in vremuri de restriste. Potcoave americane de scapatat pe usa iernii, ingeri negri intraripati cu floricele si Fie ca acest martisor sa ne-aduca linistea si fericirea…

Imi place sa vad ca ne pastram traditia si pot intelege trecerea de la sacru la profan… Ceea ce m-ar indurera in schimb – dac-ar fi sa-mi tin ochii deschisi si privirea peste umar – ar fi lipsa de imaginatie si deraparea-nspre fasole 🙂  Un soi de afront la adresa sensibilitatii omului si a bunului …

Dar nu mi-i tin deschisi decat pentru adevarata primavara…pe care mi-o doresc s-o avem cu totii… 🙂 pentru ca maine e un nou si duios inceput…de Martie

 

Publicitate

Ghiocei

Acum cativa ani buni, am intrat intr-o expozitie de pictura din centrul urbei mele, semnata Silvia Grigore.  Mi-am scaldat sufletul un timp, printre franturile de viata si natura, expuse pe alb-pereti salii. Adevarate colturi de rai, pentru mine, biata muriotare si cunoscatoare de arta plastica dupa  dicteul inimii.

Am zabovit mai mult in fata unui tablou inzapezit, din care-mi ieseau ca sa dea binete, capetele unor  bunicute blande.  Capul meu, al meu e oare? – mai blond decat puteam sa-mi imaginez la acea vreme 🙂 – imi conecta suave zambete pe fata,. Astfel incat, s-a apropiat cu seninatate de mine, de undeva din sala, o doamna magica si plina de rafinament. Sa inteleg ca va plac ghioceii!?…Dintotdeauna…

Am luat atunci tabloul, ca sa marchez un nou capitol din viata mea. Ma hotarasem sa studiez coregrafia, pe la forurile superioare, si din alte unghiuri sau puncte de vedere. Caci, ca o artista desavarsita ce eram, 🙂 voiam s-o si creez, nu doar s-o dansez gratioasa si devreme-acasa…

Pictorita mi-a urat noroc. Si-am povestit impreuna, pana ce nepoata dansei, o tanara vesela si grijulie, a intrat in expozitie cu un brat de flori: – Se cer imortalizate…

Mereu m-au incantat ghioceii, adusi de la piata printre verdeturi sau asezonati cu martisoare. Imi spun ca sunt inceputul si sfarsitul in acelasi timp. Albul imaculat al noului timp si neaua stralucitoare de la tamplele vietii…

Si daca stropi siroaie curg din lumina, siroiesc stresinele, se topesc nametii, e cat se poate de bine. E calea dreapta si desteapta a naturii ce naste noul din suferinta ei…

 

 

 

 

 

 

 

 

La soare…

Nici n-au iesit bine firavele semne de viata noua, din pamantul reavan, ca m-am si cocotat pe-o raza de soare, ca sa cotcodacesc despre iubire…

Si primul gand ce mi-a strafulgerat terasa cenusie, a fost dictonul lui Socrate: Iubeste-ti prietenul cu masura, caci intr-o zi s-ar putea sa-ti devina dusman. Uraste-ti dusmanul cu masura , caci intr-o zi s-ar putea sa-ti devina prieten.

Despre masura asta sănătoasă, am aflat mai intai in liceu, cand filozofia ne vantura pletele pe aleile din parcuri. Si ne piteam dragostea in spatele silogismelor si aforismelor de tot soiul, de zburau castanele cazute-n iarba de-atata intelepciune…

Mai apoi, m-au luat ale vietii unde si vantoase, cand pe sus, cand pe lateral si oblic, incat dragostea… mi-a fost si continua sa-mi fie, fericita calauza.  Nu stiu cat de bine as putea sa ma incadrez in dictonul socratic – ca diplomatia, bat-o vina! – dar stiu ca iubirea mea nu poate deraia spre ura. Oricat mi-ar fi dezamagirea sau dez-indragostirea de abrupta, proiectiile mele inspre celalalt nu ajung sa foreze in carne vie.

Prin urmare nu pot vorbi despre ura, fiindca n-o cunosc, nu m-a vizitat pana acum si daca va dori vreodata, sigur se va impiedica de pragul de la usa. 🙂 …

Stiu ca viata este o calatorie, de care e bine sa te bucuri fara sa te axezi pe punctus terminatorus.  Asta inseamna sa nu stai degeaba – ca mine, acum, la soare 🙂 – ci sa-ti creezi cat mai multe momente mirobolante, lasand lucrurile sa curga-n matca lor. Putem fi prieteni ori uniti intr-o iubire, o bucata de drum, tot drumul sau deloc. Ne continuam traiectoria, intelegand ca fiecare are dreptul la mocanita lui si la libertatea de a o schimba in orice zepelin viseaza. Nu ne otravim sufletele…

Si-n surasul catre soare, ma visez… 🙂 deja la mare…departare…

 

 

 

 

 

…de toate zilele

… in scris 🙂

–––––––

Timpul este inventia omului, dupa cum ne lumineaza filozofii. Ar fi ordinea in care punem noi lucrurile realitatii, ca sa ne fie mai usor s-o traim. Supravietuim intamplarilor daca perceptiile noastre, activatoare de creier pe diverse zone, nu ne stagneaza prea mult in vreuna din ele. Si astfel ne putem curge mai departe energiile vitale, fara sa ne ardem in lant progresiv intregul sistemul functional.

E important sa intelegem corect ceea ce ni se intampla din afara noastra si ceea ce se intampla inauntrul nostru, cu noi. Mergem concomitent si unduios pe cele doua axe ale vietii – orizontalitate si verticalitate – intr-un continuu schimb de energii dintre noi si ceilalti si o permanenta gestionare emotionala dintre ceea ce ni s-a intamplat si ce va urma.

Prin urmare, ca sa ma gasesc in centrul lor, la rascrucea mea vantoasa si aducatoare de echilibru divin, s-ar cere sa ma axez pe prezent… Asta nu inseamna ca unicul meu neuron – si-acela mai degraba levitant 🙂 – nu poate da din colt in colt, sa mai treaca si el, sporadic, prin lantul amintirilor sau pravalia futurista…

Divinitatea lucreaza prin oameni si exista cu ajutorul dragostei in fiecare dintre noi. Nu te poti izola si nu poti trai fara dragoste…

––– – –––––––––

Am gasit pe raft un draft 🙂 Si l-am postat, cu toate ca nu-mi place sa baltesc recitind – cu greu m-am abtinut sa nu-i schimb ici, colo, cuvintele prafuite si lipsite parca de rezonanta actuala: timpul ne este curgator si darnic…it’s really beauty, just get a life!

Noroc cu Dragobete!

Cum ar putea un soare imens si arzator sa nu ne lumineze talpile? Asa datator de viata!.. Si inca daca ne nastem mai multi decat murim, si tot avem loc sa ne purtam toti zilele, care pe unde-si are locul potrivit…

Am vrut sa scriu despre detoxifierea concertanta de-aseara, cand sufletul mi-a paralizat odata cu  Rapsodia lui Rachmaninov – una din marile mele iubiri. Venise cu o mixtura de game, triluri romantice de pe sub umbre de nuci, cu inflexiuni jazzistice de acordeon pe Sena, la pachet cu degetele de pe ochelari ale unei tante pianiste.

Despre cat de intelegatoare as putea fi in ceea ce priveste viteza a treia de reactie biologica – apropiindu-ma vertiginos de ea, ca toti muritorii. Despre cum nu toti pianistii ar canta cu degetele lui Trifonov -splendide, transcendentale, asa cum vede spiritul meu avid de sublim 🙂 …

Noroc cu Dragobete si soarele minunat de astazi! Aducatori de iubire si zambete plutitoare in aer. Si de ochi care sa vada sufletele armonioase din juru-mi… Mi-am netezit scoarta cu brate de urzica si-am ales sa rezonez cu dragostea si mediul inconjurator. Sa-mi vina si mie primavara pe creier, chiar daca afara neaua inca poposeste. Sa primesc si sa ofer surasul inimilor calde. Si…am constatat ca mi-e bine…

Fericirea nu ti-e data de circumstante, ci o cladesti tu, pe interiorul tau mental, prin control si echilibru…

 

 

Gand cu flori

Dintr-un lung sir de evenimente, intr-un spatiu anume, retinem mai degraba primul si ultimul fapt. Fie ca-i vorba de-o activitate profesionala, fie de o simpla desfasurare sau relatie. E firesc sa-ti amintesti de primele emotii, cu trena-adrenalina dupa tine, explorand noul si necunoscutul. La fel cum gustul ultimei picaturi de sudoare sau licoare-blue, iti fixeaza-n sertarele mintii, un plic mare de continut…

Asa imi vine-n minte debutul meu baletist, de la teatrul meu de bastina. Nu puteam sa fiu altceva decat oaie. Patrupeda-n poante, intr-un spectacol clasic, de proportii semnificative in vremea  aceea, infasurata-n steaguri si cantari. Miorita…

Intre doua relatii si contracte venetice,  intrasem rapid si proaspat sa inlocuiesc o mioara accidentata. Figurile coregrafice si geometrice, de spatiu, ma duceau la un moment dat pe cerc, in buza scenei. 🙂 Nu stiu daca trebuia sa mimez prapastia mea din creier, cea a moldoveanului neascultator de oaie, sau a tarii bantuite de idealuri inaintate.  Cert este ca am alunecat, si m-am dus carliontat, direct intre calcaiele suratei din fata, blocand  astfel circulatia din spatele meu, intr-o ravisanta busculada. – Lasa, fetito, ca-i de bun augur! s-a auzit zana principala din culise, la schimbarea decorurilor intre tablouri…

Am asteptat augurul – si cum omul, artistul nu e niciodata multumit cu ceea ce trudeste – a venit cand cu surle si trambite, cand impleticit pe doua viteze: pe loc si deloc. 🙂 …Ieri insa, m-a mai surprins o data, adanc inlacrimat, dupa ce s-a lasat cortina peste Doamna Soarece – la baletul mozartian, Degetica…  Si m-a asigurat ca sfarsitul unui capitol de viata, nu e altceva decat inceputul altuia…

 

 

 

Arta de a trai (2)

Ma afund cateodata-n niste balarii ale scrisului, de nu mai ies de-acolo nici cu slujbe. 🙂 Cum a fost postul antecedent. Trei randuri de lulele prin surcele incepute de cu seara, intr-o anumita stare de spirit. Continuate astazi  intr-o alta imparatie, a bonurilor de ordine, cu totul si cu totul de aur. Si finalizate-n apogeu de seara,  dupa o duioasa  repetitie de spectacol, cu clopote la tample si respiratie euforica la genunchi.

Cum adica arta de a trai? … Cine poate sti cand, unde si-n ce fel ti-e bine? Nici tu nu poti, pana nu incerci. Si incercand, mi se pare ca te afli de fapt, in nesiguranta cu care nu poti ajunge la constructia unei retete filozofice, a unei definitii. E posibil sa gresesti sau sa te pacalesti…Just keep going!

Pana si studiile psihologice ce se desfasoara timp indelungat, pe esantioane mari de oameni, isi iau serioase marje de eroare. Pentru ca se bazeaza pe subiectivismul persoanelor testate. Suntem unici si mereu altii, cu fiecare clipa traita…Avem posibilitatea si dreptul sa nu baltim in aceleasi ape si sa ne surprindem cu fiecare spalare de creier…

Prin urmare, baletul… uh, cam creata mintea mea de seara, baltata! 🙂 …  baletul – prin cei care-l slujesc, il respira sau il mananca toata ziua pe paine –  poate fi o mostra de munca prin care sa te definesti si sa te simti liber. Ca, de altfel, orice alta activitate la care te concentrezi, fie o ora, fie toata viata.  Daca-ti place,  nu simti cum se scurge timpul peste tine, si nu simti nici nevoia s-o schimbi…

Cum schimb eu acum pagina de internet, fiindca iar am uitat ce voiam, de fapt, sa spun… 🙂

 

Arta de a trai (1)

I teach more than ballet – spune o doamna, minunata octogenara, inca profesoara de balet. Care la randul ei a fot invatata sa traiasca de catre unii fondatori ai baletului, in spatiul american.  I teach the art of living, what it takes to live and I am using ballet as the method…

Dansul este mai mult decat miscarea fizica. Este o atitudine asupra vietii, a way of life – s-ar parea ca-mi suna mai bine in engleza 🙂  – un mod de a vedea lucrurile din jurul tau, de a citi oamenii, de a te intelege si controla. O intreaga filozofie…

Esti ceea ce gandesti. Pentru ca e important cat de colorat iti porti gandurile, iar sala de balet nu-ti poate ingadui sa-i treci oricum, pragul. Fara sa-ti unduiesti pasii pe podeaua ei de poveste, si lasand bocancii plini de zoaie si noroaie la usa-i. Te invata cum sa fii prezent in spatiul sau real, fizic, si-n acelasi timp in al tau, interior. Iti poate cere sa-ti modelezi bratele, intreg corpul, in subtile mangaieri de aer, devenind cand salcie plangatoare, intre lebede lacustre; cand scoarta de copac printre elfii magici.  Te privesti in oglinda si, chiar daca abia de te vezi printre picurii de sudoare,  cauti prin miscarea specifica, pana gasesti in tine scenariul cel mai bun…

Arta de a trai, pe care o contine si emana baletul, nu e alta decat arta de a te cunoaste ca pe un intreg univers, propriu si personal. Un complex emotional, de ganduri printre care poti gasi, ori de cate ori ai nevoie, resursele trebuincioase actiunilor tale. E simplu in cele din urma: te simti bine in  pielea ta – cu diete sau nu 🙂 – iubind frumosul…

In pas cu tehnica

Initial am vrut sa aduc un scurt comentariu unui articol despre tehnologie. Dar apoi, m-am gandit ca l-as putea personaliza mai mult decat ar fi cazul, si-atunci am decis sa-l scriu aici.

Recunosc ca-mi cam prind urechile la atatea miracole din evul aprins.  Dar, prin cele cate le cunosc, bag de seama ca-mi fac viata mai comoda si practica. Numai cand ma gandesc la aria masinii de spalat, de la finalul manifestarii ei generoase, si-mi canta inima de bucurie ca nu mai raman rufele-n cuva eternitatii. Nu mai spun de kitchen-robotica duios torcatoare. Cat extaz imi aduce cyborg-ul de prelucrarea regnului vegetal, continator de fluide ingerabile cu toaate vitaminele planetei! Sau cel de filtrarea si prelucrarea apei, adevarat luminator de chip si viscere…

Faptul ca pot sa vad un film oriunde, fara intreruperi de reclame, e de asemenea grozav si mi-e benefic. La fel ca scrisul intr-un blog  …  Sigur, internetul e gaselnita cea-mai-cea din viata omului modern, pragmatic si dinamic. E minunat ca-mi pot vedea pe viu prietenii plecati la o jumatate de glob distanta. Ca pot viziona live-uri de spectacole de oriunde si oricand. Nu mai zic de citit si gasit orice fel de informatie, mai iute decat gandul meu cel ruginit. Dar…

Si vestile coboara ca insectele, pe flori multicolore, ce au nevoie, unele de-o stropitoare, altele de-o sapa de discernamant. Sau de-un picur de bun simt. Asemeni reclamelor, ce ma napadesc, la vreo prima pagina interesanta de site, si care ma ingalbenesc, subit, de la maruntaie-n sus, pana la renuntare…Cred totusi, ca internetul are limitele lui, la fel si gadget-urile aferente.

Comunicarea pe suport internetic e buna, dar nu chiar optima, oricand si in toate cazurile. Rugamintea adresata batranului in ton cu miracolele, pentru rezolvarea unei probleme de matematica – amuzanta si eficienta din anumite p.d.v.  – nu cred ca poate deveni, prin repetare si obisnuita, o forma de ajutor educativ.

Asa cum n-ar inlesni educatia, nici – Mama, imi faci si mie un gratar cu cartofi prajiti? –  retorica  messenger-iala sub acelasi acoperis, luata ca fiind unica legatura intre copilul din camera si mama din bucatarie…

Cu tehnologia asta la trap, de tragi un pui de somn, nu mai recunosti nimic si pe nimeni, e adevarat. Dar si daca buchisesti pixelii… Mai bine scriu altadata 🙂 sau deloc.

 

 

La ora de scris…

… Am o bucurie imensa-n suflet, ca zapada se topeste! Negrul trotuar umed isi primeste tot mai larg herghelia de pasi spre oriunde. Iar ziua se prelungeste radioasa, scotand  lumea la taifas.

– Hai la clatite!? Hai! Ne intalnim in buricul targului,  trei baletiste optimiste – ce ne purtam bine anii, salurile si complimentele reciproce – la un restaurant dragut din apropiere.  Ca sa vorbim, despre ce altceva, decat despre nemurirea sufletului si barbati bineinteles, in picanterii lumesti 🙂

Aterizam gurese, in localul sasesc, cu felinare multicolore si mese imbietoare de lemn. Mai putin ospatarul, singur pe sectie si complet sters de zambetele soarelui de-afara, din periplul sau tabagic… Dar nu reuseste sa ne dizolve entuziasmul. Ne intrebam doar cum e sa fii tanar si posac, cu tableta de gat si porunci care sa-ti jumuleasca asteptarile. Sau cum ar fi sa avem MMCall-ul fara fir la noi, ca prin butoanele sistemului de apelare chelner, sa ne prezentam doleantele, eliberandu-ne astfel reciproc, de canoneala comunicarii si a serviciilor…

Un grup alaturat de persoane binevoitoare cu preponderenta feminina, roaga chelnerul sa imortalizeze momentul. Bucurie mare ca acesta accepta, dar la fel de tern executa operatiunea de pe fundul marii. Il chemam si noi languroase, cu toti nurii nostri pregatiti, sa salvam submarinul. Pozele, bune, exacte, netremurate, ii aduc multumirile noastre, dar si parerile de rau ca n-am scos mai mult de-o dara de suras, de pe chipul lui.

Sigur, nu-si avea in atributii sa traga-n chip pe toata lumea. Destul ca ne-a servit deliciile bucatarului – pentru asta l-am si iertat 🙂 – si doua fresh-uri intr-unul, ca sa-si economiseasca timpul si energia. Dar…

E sanatos sa vedem partea plina a paharului. Un zambet oferit, chiar daca este doar profesional, aduce la randul lui un alt zambet, iti usureaza munca. Te insenineaza si pe tine, pe dinauntru si transmite senin si celui de langa tine, detensioneaza si unge comunicarea. In general, ai mai multe sanse de reusita in planurile tale, pentru faptul ca expui optimism.

Pesimismul este doar numele pe care oamenii lipsiţi de indrazneală il dau inţelepciunii. – spune un citat Mark Twain…. Dar asta e deja alta idee de scrisoare 🙂