Etichete

, ,


Fusei la conzert in seara asta. Intelesei ca vor fi prezentate in prima parte lucrari inedite, presarate elegant-estetic printre cele consacrate si create de Astor Piazzolla. Iar in partea a doua va fi cantata oaresce lucrare de Antonin Dvorac (lipsesc accentele pe r si a, decat ca tastatura mea din Cretacic nu le are in dotare).

Surprinzator si in contrast cu desfasuratorul de program uzual al Filarmonicii – uvertura, solisti concertisti si dupa pauza o simfonie sau lucrari orchestrale mai ample – concertul de cu seara s-a deschis cu Dvorac. Adicatelea s-a cantat prima parte in a doua si a doua in prima. In pauza m-a lamurit o cunostinta ca solistii francezi n-au ajuns saracii la timp si filarmonistii au fost nevoiti sa faca rocada muzicala. 

Publicul s-a setat zambaret si ospitalier din calea-afara, dupa fusul frantuzit acceptand desertul si-apoi ciorba din meniu. Ba mai mult decat atat, si-a imprastiat aplauzele catre scena, totalmente in picioare. Ghinionul meu a fost sa stau langa o boxa aferenta sistemului PA (Power Amplification a sunetului de chitara clasica). Si sa aud distorsionat anumite acorduri luate de chitarist. Nu stiu daca mixerul de buzunar si cele doua difuzoare au fost aduse intarziat din Franta, din Argentina sau din depozitul filarmonic de recuzita. Cert este ca vibratiile de guitare nu mi-au gadilat incudeosebi de placut pavilioanele oreliste. Iar in tandem cu cele de bandoneon m-au catapultat pe alocuri mai degraba spre muzica country, decat spre tango piazzollesc…Nu spun ca filarmonistii cu partile lor solistice n-au fost la inaltimea gustului meu. Chiar si cei doi francezi si-au meritat aplauzele, dar…

Poate ca disconfortul meu sonor se nascuse din subiectivismul cu care mintea mea respinge ospitalitatea romaneasca. Acea ospitalitate cu care romanul vorbeste in tara lui, cameleonic, toate limbile strainilor. Cu care-si poate oferi camasa de pe el chiar daca veneticul il trateaza cu impolitete. Romanul fara tara, plecat pe meleaguri straine si mulat pe limba si obiceiurile asimilate acolo… uita ca in tara lui se vorbeste limba romana…

Si pe buna dreptate, de ce publicul brasovean ar trebui sa cunoasca limba franceza sau italiana, spre exemplu, atunci cand artistul concertist isi galgaie cuvantarea scenica in limba lui materna? Poate-ar fi mai nimerit sa aibe un translator langa el sau de ce nu, cu un minim de efort si politete chic-irrezistible, sa-si rosteasca singur traducerea… fie ea si de pe-o fituica?

In seara asta, eu una, intelesei prezentarea en francais pe care-au facut-o artistii, mirobolantelor lor compozitii muzicale. De altfel, dirijorul i-a si incurajat in acest sens – dupa ce bandeneonistul si-a scuzat engleza execrabila – sugerand sugubat publicului: sa ridice mana, cine cunoaste limba franceza. Si-au saltat destui manecile, dar am vazut si multe chipuri contrariate si confuze…

Ok, cu mai multa sau mai putina stradanie, poate-ar fi mai bine sa ne lasam purtati pe aripile muzicii, optand pentru a ei calitate si al ei limbaj universal…