Craciun fericit!

Etichete

Craciun, sarbatoare

Sa fie va fie masa bogata, casa curata si veselie nemaiasteptata-n jurul bradului! 

Dupa a mea traditie, astazi se bucataresc sarmalele si cozonacii, iar spre seara se impodobeste bradul. Astfel incat, in bucatarie se lesina de atata treaba si se revine din sfarseala, in functie de aromele care, rand pe rand, cuprind intreaga casa.
Deci , pe cai – adica pe reni – ca vine Craciunul! – adica Mosu’, daca se mai poate ridica… 

Publicitate

Foaie de jurnal ~ 2

Etichete

jurnal, pisici, sarmale

Pentru astazi, mai completez o foaie de jurnal, ca sa ma simt un pic liceana 🙂 …

Afara: e vreme de iarna cu franturi de zapada batatorita si ace de gheata in sosete, iar pe cer Luceafar…

Ma gandesc: ca timpul se scurge uimitor de repede cu cat petrecaresti mai multe revelioane…

Sunt recunoscatoare pentru: marinimia cu care o colega imi imprumuta de sarbatori o carte pe care n-a terminat-o…

Citesc: Terapia prin ras – Lenny Ravich, am gasit-o intr-un fel…

Ceea ce astept (sper): …din nou astept sa gatesc sarmale de Craciun – cu toata viata mea nou-vegetariana, o sa hulpai la sarmale pana la dirijabil si sper sa nu raman asa…

Ce mai mesteresc: balerine din sarma si hartie…

Ascult:  xmas songs, ce altceva?… pe fundalul sonor al ventilatiei de calculator testos, concurent cu cel al Bombardierului Q400 in decolare… 

In casa: vraiste, mai e pana la Craciun… 🙂

Unul dintre lucrurile mele preferate: terapia Gestalt (acum si aici), c-o lacrima de Ovidiu, si oares’ce insertii de lichid dulce-acidulat si controversat…

Unele planuri pentru sfarsitul saptamanii: sa plang de fericire – poate-mi iese de data asta 🙂

Sexylicious: just a little piece 🙂 …

Am aflat: Ce e rosie si face rau la dinti: caramida… de pe bookface

Ce ma enerveaza: ca trebuie sa reglez boldul ingrosat si italic in pagina, dupa fiecare enter 🙂

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

: 

Un gand de laborator:  … sufletul prinde culoarea gândurilor pe care le nutreşti – Marcus Aurelius…si fruntea, si omoplatii, si calcaiele, nu prea fentezi cititoriul intru limbajul trupului…

Imi doresc: sa ninga spumos…

Ce ma binedispune: tot suflarea pisiceasca

 

 

In prag…

Etichete

Craciun, experienta practica, iubire, sarbatoare

Cand sorocul ne matura veacurile prin ograda, si ajungem la punctul terminus al unui an, spre Alfa celui urmator in cumpana, strangem tot felul de clisee. Preferatul meu de actual e: Tu ce-ai invatat in tot acest an? Si cu privirea-n varful cizmelor, ma gandesc daca, ce anume si cate lucruri noi s-au lipit de mine…Asemeni gandurilor lui Octavian Paler , care ma inghiontesc, ori de cate ori dau peste ele…

Am invatat, pe a mea epiderma subtire si mult prea alba pt exploziile solare, ca dragostea doare, cam uimitor, cu puroaie si suvoaie de sughituri. Cu atat mai rau cu cat ea se naste pe covor de frunze uscate, in bataia vantului picurat de bruma, in nefirea lucrurilor pamantesti. Dar, am invatat si ca scrisul potoleste durerea…

Am invatat, tot pe coaja, ca suntem prizonierii propriilor noastre ganduri. Prin urmare, adorata fericire nu-ti vine din afara conglomeratului tau cenusiu, degeaba o chemi tu cu petale sangerii si-i faci matanii pana-ti ruginesc genunchii. La fel cum nici sindromul de inima rea nu te poate rapune din exterior. Contactezi evenimentele si depinde numai de tine ce gandesti despre ele si cat de favorabil le incorporezi.

Cred, pe probatelea, ca se poate trai si fara carne, in regim schweizero-vegetal de forta majora. Eliberezi astfel endorfinele si copitele etajate, pastrandu-ti curatia la toate nivelele…
Am invatat sa fac balerine din sarma si hartie, cu care mi-ar placea sa decorez un brad invizibil de Craciun. Mi-as bucura ochii cu ele, ca atunci cand eram mica si priveam in nestire o balerina minuscula de cauciuc, care se invartea in attitude, actionata fiind de-o cheita…
Dar cel mai mult si cel mai mult am invatat singuratatea – si inca mai sunt corigenta la ea – acea singuratate echilibranta, necesara fiecarui om, ca sa creasca, sa-nfloreasca si la anu’ sa iubeasca cu tot dichisul ei, verde ca bradul, liber si frumos

Xmas concert

Intotdeauna mi-a placut perioada asta din an, cand troneaza spiritul Craciunului… Care mai de care il reprezinta in fel si chip, manifestandu-se cat mai rasarit in mot, si duios in suflet. Serbari peste serbari, cadouri peste cadouri,.. si buget  , mesaje craciunesti despre Cel Ce Se Naste-n Iesle, trase la indigo tehnologic – toate iti inunda fiinta de bucurie. Inclusiv urarea de Sarbatori fericite! care devine cu succes si stima nonsalanta, salutul strainului de prin magazine, autobuze, strazi, in cadrul diverselor socializari urbane si ciocniri comunicative… 

E ca un virus pozitiv, acest Noel, o veselie epidemica ce cuprinde toata suflarea comunitara si germineaza apoteotic in spectacole de gala si Weinachtskonzerten,sie sich. Precum concertul din aceasta seara, pe care am avut onoarea si-n acelasi timp norocul scapatat din ceriuri, sa-l ascult.

Am mai scris despre meloterapia mea si sound-ul orchestral al Filarmonicii, generator de fidelitate in extremis. Caci cu buna dreptate se epuizeaza biletele cu mult inainte de reprezentatie. Concertul de Craciun din seara asta – a carui pagina internetica a fost tocmai ce decat inlocuita cu Sarbatori fericite! – l-a avut la pupitru pe Constantin Martinez-Orts iar in manifestare solistica vocala, o cantareata de exceptie Anca Parlea  (violonista la Filarmonica, dar si cantareata de jazz si coveruri)…

S-a cantat Strauss in polci, tunete, fierari – fluierari si vieti (noua) waltzuite de artist,  cu soricei printre craciunitele de pe marginea scenei – o puzderie de ghivece, excelent aranjate – in finaluri magistrale de muzica de film  . Pe aripile sonore, s-a servit sampanie personalitatilor din sala sau poate pur si simplu spectatorilor exemplari; s-au adus elogii, s-a aplaudat la bagheta dirijorului in trici-traci-draci, au erupt artificii spre final, fumegand inca la bis, peste jingle-bells… S-a creat atmosfera mult asteptata de public, de sarbatoare, destindere si vis…

Am aplaudat si eu, cu palmele shic dantelate  intr-o mare veselie – chiar daca Strauss imi este alergizant de frunte pe tot timpul anului, nu numai la inceput si chiar daca n-a venit Hrusca sa colinde romaneste, cum mi-ar fi dictatu gustul meu craciunesc … Mi-a placut transpunerea orchestrala a colindelor de-aproape si din departari; si in special interpretarea Ancai pt toate All I Want for Christmas is You -urile cantate si mulate pe sufletul meu.

 Merry Christmas! – great musicians and soul friends in music – Happy New Year!

Si ma ridic…

Etichete

psihoterapie, umor

Azi, mentalu-mi debordeaza de scris eufo-bene-mirific si expresii gen, Hector nu e niciodata atat de Hector, fiindca sta doar intr-o jumatate de pahar sau in orice rau e si-un…bine… 

Am inceput de dimineata sa surad sortii mele, cu toti dintii ramasi functionali in alveole, in ciuda sulitelor de pucioasa, venite oblic dinspre etajele-mi cenusii. Mi-au clipocit ochii la o carte aflata pe pupitrul unei breslase de la Opera: Terapie prin ras de la o editura psiho-ezoterica, spirituala si humor. I-am frunzarit putin copertile – intrucat eu cand rad, rad si ma dedau dupa tot ce se conecteaza la hlizit – iar dupa orele mele de baliet pilatesat m-am pornit s-o caut.

Libraritele s-au uitat mai intai la mine cu o oarecare nedumerire si apoi la calculator: n-o mai avem. La Carturesti mi-a replicat, eu fiind amneutica de autor, ca nu exista in salonul lor, o carte cu titlul acesta. Cine stie? – poate ca o aveau direct cu titlul Endless Optimism, original ebraic…

N-am gasit-o, ori pt ca m-am trezit s-o cumpar tarziu, la trei ani de la epuizarea ei pe stoc; ori pt ca lumea e extrem de spirituala si inventiva – ca tot romanu’ – astfel incat nu mai absoarbe metode noi de psihoterapie glumeata…

Prin urmare, ce faci cand ti se infunda corabiile si satelitii pe orbita, cand nu mai rasare soarele pe retina ta si aduni lacrimile-n poala, terifiant si detoxifiant? Ce fel de masuri iei si de cati pasi ai nevoie sa te restabilesti?

Parca poti sa stii! Te cufunzi in dusuri multe – scotiene, calde/reci, ca tot se asorteaza cu socurile servite. Alergi la sala de fitness, pe trotuar, dupa autobuz sau dupa o gura de promenada oxigenata. Indesi castile in urechi pana-ti canta singure unduirile de hertz. Inghiti cu staniol cu tot munti sau numai dealuri de ciocolata. 

Te macini sa-ti gasesti cinci lucruri curgatoare de endorfine si umplutoare de bucurie. Descanti damigeana cu furtun sau direct din cep. Si speri, speri pana-n varful firului de par proaspat schimbat in look, ca Pandora nu te mai calca, curand, pe cutie…

 

Imi suna…

Etichete

psihologie, scris, terapie

Imi suna de multe ori in urechi, clopotindu-mi-o cu vehementa, maxima: Nu conteaza de cate ori cazi, ci de cate ori te ridici. Nu mai stiu cine a spus-o, in ce limba sau in ce formula a incadrat-o. Cred c-am spus-o si eu spre incurajare, in dreapta sau in stanga, dupa caz si imprejurari, de suficiente ori incat s-o validez automat. Mi-am repetat-o si mie cu o frecventa indarjita, de-a lungul traseului bioritmic, incat sa-mi devina draga si familiara. 

Dar, parca niciodata n-am constientizat-o indeajuns, totalmente, incudeosebire si din afundul fiintei mele umanoide. Cazi si te ridici de mai multe ori, aburind paharul spre inchinaciune cu : asa sa ne fie cand ne-o fi cel mai rau!  – crezand c-ai parcurs experientele cele mai ascutite ale vietii. Si nu e deloc astfel! Mai ai inca un Everest de escaladat, si inca unul dupa orizont, si poate inca multi altii, de parca din echilibristica rarefiata ar fi construita insasi viata ta de pe planeta…

Poti sa te ridici, stiu, si de fiecare data altfel. Chiar daca nu-ti dai seama, cresti o alta coloana vertebrala, inrosesti alte circuite spiralate pe creierul tau pastos, si fumegi apasat, cat sa mergi mai departe. Nu te poti opri. It’s not allowed. Chiar daca te suna un apropiat sa-ti spuna c-a facut al doilea infarct, iar tu te afli in depresia de acadea, scurgandu-te lent spre periferia carierei tale ocupationale. Si coborand cu icneala din autobuz, calci in intuneric pana la asfalt pe maleola piciorului, in pustietatea statiei, si-n rafalele vantului turbat de miazanoapte, intrebandu-l pe d-zeu daca si-a pierdut ingerii ocrotitori…

Iti dicteaza sfanta supravietuire sa citesti viata asa cum e ea. Sa treci peste paginile ei zdrentuite si sa mergi mai departe. Te priveste cum: urli in pumni, lacrimezi in scris, canti in somn, dansezi in poale, meditezi cu Belladonna…Continui sa respiri, obligatoriu…

Maine e o noua zi, si dinspre-o aripa seculara de vant, imi suna in urechi si cred, ca s-ar nimeri sa fie bine…

Lectura publica

Etichete

lectura publica, Mircea Cartarescu, Nostalgia

In seara asta, m-am zorit sa ajung la intalnirea cu cititorii a domnului Cartarescu, cedand tuturor ispitelor zilei de sambata. E adevarat ca de sub perdeaua feerica de-afara si din aburul ciolanului, e cam greu sa te comuti intr-un spatiu interior, chiar daca acolo te asteapta o carte valoroasa, in editie noua. Lucru pt care insusi scriitorul ne-a multumit la inceputul discursului sau.

Imi place libraria Humanitas, cu peretii ei zugraviti in stil medieval, ca de pestera, meniti sa faca tomurile si mai luminoase. M-am fixat pe locul de la fereastra ca sa pot asculta vocea calda, spirituala a autorului Nostalgiei. O prezenta intelectuala deosebit de placuta, credibila, nefandosita, care semana foarte mult cu vocea scriitorului din capul meu, in timpul descantarii nostalgice. Si n-am citit numai Nostalgia, am savurat si cele trei Orbitoare, sau De ce iubim femeile, Travesti, cele doua Jurnale, sau anul trecut, Ochiul caprui al dragostei noastre.

Nu sunt eu o cititoare speciala, nici de proza si nici de poezie – citesc asa cum scriu pe blog, doar ce-mi face bine, fara pretentii academice – dar unica data cand mi-au dat lacrimille poemice, a fost la o poezie de-a lui Cartarescu, din volumul Dragostea. Si nu pot sa nu fiu de acord cu el, atunci cand citesc din articolele lui publicate prin ziare sau cand urmaresc franturi din ale sale discursuri.

In seara asta, spunea ca autori sunt cei care scriu cu toata fiinta lor, straduindu-se sa fie naturali si nu cei care activeaza dupa tiparul de autor. Cu cat te straduiesti mai mult sa fii autor cu atat mai mult gresesti si devii surogat; ca orice creator artistic – zic eu – care lasa o bucata din natura sa, buna/rea, din viata sa, ca ofranda actului artistic.

Mi-a placut fragmentul inedit lecturat asta seara si sper sa fie o prima prezentare a unui nou volum tiparit, in viitorul cat mai apropiat. Mi-a placut spiritualitatea degajata de Cartarescu, asa cum imi plac toate sufletele frumoase ce locuiesc in oamenii, care n-au cum sa fie altfel decat frumosi. Am vrut sa-i iau si eu un autograf, dar m-am gandit apoi – ca si el se-ndoia de importanta lui – ca mai bine il pastrez in suflet, citindu-l de cate ori simt nevoia, decat sa-i valorific semnatura. 🙂

Music is the dream

Etichete

longevitate, muzica, psihic

In concluzie matinala, muzica este secretul longevitatii. Este pace, viata, dragoste, religie, d-zeu – all in your head inclussive – este reteta oftalmologica corectiva pt evil…

Foaie de jurnal

Etichete

jurnal, scris

• Pentru astazi  mi-am propus sa completez modelul de jurnal preluat de la Ana, cu tot cu libertatea de a adauga trei puncte la final. 🙂 Intamplator e vineri…
• Afara e intuneric si cand mi-am propus sa scriu era miezul zilei, asa ca nu stiu cu ce cuvinte o sa ma joc, dat fiind faptul ca ma mulez pe vreme si natura…
• Mă gândesc ca timpul imi comprima sufletul de-mi sar sprancenele printre ochi si brazdele-nfruntate – si ce ma fac, ca n-am rabdare de salon?…
• Sunt recunoscătoare pentru faptul ca traiesc, mai respir inca si articulez, scriu daca vreau, scriu, fluier si hohotesc…
• Citesc dialogurile lui Dalai Lama despre sanatate, emotii, creiere si alte marafeturi de viata vindecatoare si ma intreb daca-si vor gasi ecoul in nécessaire-ul meu cel de fildes…
• Ceea ce astept (sper): sa vina Sarbatorile ca sa fac cozonac explodat in munti de nuca si sarmale;sper sa fie cu zapada si miros de brad si sa nu devin alcoholica…
• Ce mai mesteresc: o cuvertura de pat, formata din patrate tricotate in mai multe culori – stiu si eu sa tricotez 🙂
• Ascult bineinteles, colinde, pana o sa-mi iasa din urechi cu cercei cu tot…
• În casa arde focul, se creapa covetile, bantuie stihurile, pocnesc dulapurile si tamplele, se trantesc usile, in deschiderea ceriului …
• Unul dintre lucrurile mele preferate, la ora actuala este scrisul asortat cu extra cacao din ciocolata…
• Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii: sa ma relaxez cu vin fiert la botul calului, cu zarva si glumitele aferente…
• Sexyliciuous: piure – streap-ul cel de toate zilele…
• Am aflat  ca Beyonce, duios iesind din starea de lauza, a scos 14 piese si 18 videoclipuri, motiv pt care s-a blocat internetul si s-a oprit planeta…
• Ce ma enerveaza: ochelarii mei de citit – orientati catre schimbare inspre salonul oftalmologic, al carui prag nu-mi vine sa-l calc, nici de sus si nici de jos…
• Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc: 
• Un gand impartasit  de Coelho (in)amicul meu de suflet: If you want to be successful, you must respect one rule: never lie to yourself!
• Imi doresc sa-l vad pe Cartarescu la o citire nostalgica de rana 🙂 (maine , mi se pare la libraria Humanitas ) si
  „de-acum o să mă mestece fericirea
  o să ma sfârtece seninatatea
  şi nebunia care a fost n-o să mai fie de-acum niciodată,
  nu, n-o să-i mai sărut umarul.

  viaţa o să-mi treacă în pace şi armonie
  cu lecturi bogate, cu mese regulate.
  sănătatea o să-mi mănânce plămânii.
  raţiunea o să-mi sfâşie creierul.” 

• Ce ma binedispune:  Craciunul  

Concert

Etichete

concert, filarmonica, muzica clasica

Asta seara, am fost la concertul Filarmonicii BV. De cand si-a intrat in drepturi, in noul sediu: Sala Patria – fosta cinematograf de frunte – Filarmonica se prezinta foarte bine. Nu ca n-ar fi facut-o si inainte, la Complexul MIlitar BV – unde acustica era mai mirobolanta, mi se parea mie – dar aici, concertele sunt mai mult decat concerte, sunt adevarate show-uri regizate.  

Inca de la inceput, dupa asezarea publicului in fotoliile visinii-regesti – unde daca ai peste 1,60m, stai contemplativ, cu genunchii la tample – intra muzicienii pe rand, in siruri negre de costume cu papion si rochii de seara, pana la spate gol; siruri formate dupa o oarecare ordine, numai de ei stiuta, probabil dupa instrumente, dupa partidele lor specifice, sau aport sonor artistic (?). In continuare, artistii umplu spatiul cu surasuri solemne, isi aranjeaza pupitrul si toaletele asijderea, dupa care intra concert-maistrul cu plecaciune. Se acordeaza cu totii, urmand apoi o tacere tensionata, pe care uneori, o poate sparge numai regizorul tehnic, culisat, chemand dirijorul la scena…

Imi place la concert, ma ajuta la meloterapia pe care o fac de multa vreme. Imi sunt dragi spectatorii pe care-i vad ocupand mereu aceleasi locuri, abonati fiind si virusati la muzica clasica, preclasica, baroc, romantica, moderna etc. Ei stiu sa asculte, pana la non-respiratie, sincronizandu-se cu muzica si interpretarea cu precadere speciala, a celor de pe scena.

Nu inteleg, in schimb, slabiciunea cu care fosneste ici o bomboana dezvelita lacom de o prezenta intr-atat de decrepita, incat nu suporta amanare. Nu pricep ignoranta featuring indolenta cu care straluceste colo un iphone facebucist, sau suna chiar, dincolo de noi un tel.-mobil de factura antica si incapatanata, de-si intorc capetele pana si muzicienii, ori isi ajusteaza performanta dupa melodia-apel – cum l-a-ndemnat odata pe un pianist, umorul sau sarcastico-salvator…    

In seara asta, mi-au placut solistii de la flaut si fagot din prima parte a concertului – la prezentarea compozitiilor lui Bach si Ferrari – cu toate ca nicidecum Porche…  Si mi-ar fi placut incudeosebi  si partea a doua – ca Mahler e iubitul meu de peste vremuri – daca n-ar fi intervenit in muzica sa, pe final, o papusa porticalie de soprana si de mosafira, care mai mult arata bine la der fruhstuck, decat canta la-die fruh-hu-hu-ling.  As fi ramas doar placut atinsa pe retina si timpan, de interpretarea concert-maistrului in cadrul acestei simfonii, nr. IV de Mahler. Zic pe retina, pt ca violonistul, de maare exceptie, isi schimba viorile estetic si acustic, dupa necesitati. Avea doar doua – una la brat iar alta, cuminte pe scaun – si le manevra in draci, cand pe una cand pe alta, de te naucea pana la sudoare… 

Orisicate piedici as avea, sau lucruri neintelese, nu vreau sa renunt la concert. Semnez condica in fiecare joi, si-o voi semna inca multa vreme, pt ca-mi place muzica din repertoriu si sunetul orchestral live simfonic, pt. ca ma relaxeaza si ma purifica intr-un fel, mi-e benefic…

Si da, sincere felicitari filarmonistilor! 🙂