Zambetul de trandafir

Etichete

8 Martie, dragoste

Cand te scurgi in podea de oboseala, cand esti pamantos – vorba bunicii mele – la sfarsitul unei zile de 48 de ore de activitate, cand creierul nu mai raspunde de corp, iar trupul anesteziat de-atata truda, ignora mintea ce-o ia razna, iti mai ramane un singur lucru care sa te mentina la suprafata. Mobilul zambetului de trandafir, razbatand din sertarul special al inimii tale, indulcindu-ti chipul tern cu licariri de inger…Sigur ca poate fi reprezentat de toti cei care nasc in tine feluritele sentimente ale dragostei.

Omul este incapabil sa traiasca fara de iubire, lipsit de gesturi tandre, de imbratisari, de ganduri lipicioase, inundate de bucurie. Cautam toata viata sa ne inconjuram de dragi, ca sa ne putem lua seva, increderea, curajul drumului, din increngatura lor afectiva. Oricat ne-am dori singuratatea si am crede ca putem gasi resursele vietii noastre in noi insine, avem nevoie de ceilalti, zugravindu-ne multicolor iubirea….

Si toate vesmintele dragostei pot fi tasate-ntr-unul singur…Celalalt Eu…Intreg Universul adunat in El sau in Ea…Infinitul in sentiment…

Maine e 8 Martie. N-am inteles niciodata de ce femeile aleg sa-si petreaca singure aceasta zi deosebita. Se inchiriaza sali la restaurante, in cluburi, se aleg diverse spatii unde acestea chefuiesc de mama focului, fara barbati, precum ca specificitatea zilei nu le permite accesul. Si risca de cele mai multe ori sa-si rateze petrecerea, ajungand nashpa de-a dreptul. Evident ca degenereaza si din cauza licorilor supraincarcate venal, dar si din pricina dez-jumatatirii lor…

Da, dragostea pentru jumatatea fiecaruia, e mai plina poate de lacrimi decat alte feluri de iubire, si poti indreptati femeile care spun ca barbatii le-aduc numai chin. Dar parca nu-ti surade sa-i elimini definitiv din viata ta si mai ales din sufletul unei petreceri. Cine-ar fi mai potrivit sa te aduleze, sa-ti aduca mai mult amuzament, sa te rasfete mai abitir decat un barbat? Cine, sa-ti sopteasca La multi ani, c-o floare? Cu cine sa dansezi, pur si simplu?…

Indiferent de optiuni, fie ca aceasta zi de 8 Martie sa fie una frumoasa, calduroasa si vesela!

Publicitate

Intaia floare

Etichete

intaia floare, nou, vechi, viata

Azi e Baba mea si dintre cele de pana acum, s-ar parea sa fie cea mai calda si insorita. Timpul meu bun mi-a batut usoare semne-n usa, iar eu i-am deschis-o larg, cu inocenta pe care o are un copil atunci cand i se spune: daca esti cuminte, ai sa primesti ceea ce-ti doresti mai mult si mai mult. Ziua inca nu s-a terminat – si nici anul, bineinteles – si nu m-ar mira ca pana deseara vremea sa se schimbe radical, iar maine sa creasca iar nametii slujind crivatul nedus…

Anul trecut…a fost anul care mi-a luat-o pe mama…si-n ziua in care s-a-ntamplat, s-au perindat toate anotimpurile la intervale uimitoare de timp…am ramas afara o bucata de vreme, in biciuitul picaturilor de ploaie si ninsoare, in suierul vantului greu, innorat, negru, alb, in razele soarelui ce razbeau frant printre peticele de cer crapat…la coltul strazii o batranica mi-a intins doua maini de zambile albe, pe care le-am luat sa-mi tina de cald in suflet…la inmormantare ne-a facut onoarea sa ne fie alaturi, o prietena devotata ce purta in pantec o noua viata…una pretioasa se ducea, alta, la fel de draga si de pretioasa se pregatea sa vina…coplesitoare combinatie a naturii!…

Si-a intrat in lume Rebeca, intaia floare din familia ei, lumina ochilor celor buni si iubitori, indreptati spre ea – deja de trei luni – si neobositi s-o ocroteasca toata viata de-acum incolo. Intaia floare, frageda, firava ca toate florile pamantului de primavara, cu tulpina subtire, petale stravezii si miros timid, pamant care le transforma destul de curand, in adevarate explozii de culoare si parfum. Intaia floare, bucuria vietii intr-un suflu nou si pur…

Bine-ai venit, Rebecca, sa-ti traiesti destinul in dragoste si senin!…

psi a scris si ea despre Intaia floare – si o dolcissima de fetita – impreuna cu cei inscrisi in tabelul ei.

Reloaded – Cu baletul in simtiri

Etichete

dans, intrebare, sala de balet

Am ramas cu regula de duminica in Duzina de cuvinte de a reposta un text mai vechi scris pe blog. Ma gandeam sa lansez – mai mult sau mai putin legat de post – si o intrebare catre puzderia de iubitori ai dansului si vizitatori ai acestui blog:

Daca ai avea in fata ochilor o revista despre dans, ce anume ti-ar placea sa descoperi in paginile acesteia?

Ti-as fi recunoscatoare, draga cititorule, daca ti-ai gasi doua minutele libere ca sa-mi si raspunzi. L-as intrece pe Rufus in curiozitate si m-as da de trei ori peste cap ca sa-ti implinesc dorintele. 🙂

––––––––––––––
Uit de fiecare data, dupa o pauza mai lunga timp, cum e sa-ti simti fiecare fibra musculara intr-o tensiune benefica. Si o iau progresiv cu studiile clasice de intretinere. Balerin fiind, nu te poti dezlipi de ele si trebuie sa le dansezi ca pe-o rugaciune zilnica.
Incepi usor cu miscarile de baza si le dezvolti pana te regasesti in forma optima de stagiune. Mai ales daca nu ai chiar 20 de ani. Doamne, imi amintesc ca in adolescenta nu faceam nici macar febra musculara, daca vacanta era scurta de primavara, de doua saptamani…
Asa ca recurgi la tehnici ajutatoare de Pilates, mai intai, ca sa nu te sfarami la bara. Cea orizontala bineinteles si dubla, din sala de balet. Te mai uiti in oglinda – din profil mai mult, sa nu-ti vezi cozonacii din talie, duzina de savarine si mousse aux chocolat-ul de ieri, scurgandu-se pe femur in jos, de pe fese pana la calcaie. Nu vrei sa crezi ce-ti spunea odata cineva, ca draga, esti buna de spion, ca-ti stergi urmele singura. Trebuie sa recunosti ca avea dreptate…intr-un fel.
Mai privesti pe geamul aburit la ploaia de iarna, si-ti pare rau ca nu vezi stelutele de gheata, pe care altadata le topeai cu fruntea imbrobonata de entuziasmul dansului. Acum nu te mai infigi in studii ca berbecul inainte, ca nu vrei toate entorsele de pe lume in picioarele tale. Gandesti. Simti cum iti pocneste iliaca in pasiunea miscarii si te linistesti brusc.

Nu stiu altii cum sunt, dar eu ma detasez complet in sala de balet, de toate problemele cotidiene. Indiferent ca sunt la studii, repetitii, sau la orele de curs. Nu mai e nicio demonstratie revolutionara in capul meu, nici circ politic sau prostitutie artistica, niciun divort, nimic. Sunt doar eu cu oglinda mea in fata, cu muzica – si zilele astea imi gadila urechea una in sfarsit savuroasa – doar eu cu celelalte corpuri dansante si atat…
–––––––––––––-

Duzina de cuvinte – Cerebella

Etichete

cuvinte, joc, scris

Se hotara sa ia masurile necesare ca sa-si tina in frau freneticele ganduri, adevarate eruptii viscerale la suprafata pielii sale intinse si uscate. Nu mai putea continua astfel!…Sub nicio forma!… Sa nu inchida ea ochii noaptea intreaga, pentru ca la primul freamat al diminetii, sa-si treaca pleoapele de plumb peste ecranul telefonului sunandu-i desteptarea! Cum sa intarzie la serviciu, ea, care nu-si pierde vremea cu prostii, care-si calculeaza si ultimul minut din zi, oricat ar fi ea de mare, care-si cantareste si ultimul gram de calorii asimilate din farfuria zilnica? Nu degeaba, colegii de birou ii spun Cerebella…Mda, n-o deranjeaza lipsa lor de umor. Biroul nu beneficiaza de asa ceva, este un spatiu in care se prelucreaza mii de informatii, se preteaza la analize reci, silit productive si profitabile. Time is money si nimeni nu-si permite sa-i depaseasca limitele intrand in alt registru de comportament, printr-o gluma, un cantec – radioul e blocat pe stiri – o poezie, o ghicitoare macar, o aluzie nevinovata la viata dinafara. Nimic nu se cade sa-i scoata din concentrarea muncii lor, actiune permanenta ce le determina capetele sa-si paraseasca forma si greutatea lor normala la sfarsitul orelor de travaliu, devenind de nerecunoscut…

Isi lasa masina sa dormiteze galben in parcarea subterana si-o porni pe jos, in soarele de primavara. Fata neasteptat de blanda a superviserului ei care i-a dat restul zilei libere, a facut-o sa-si schimbe putin ritualul zilnic si drumul catre casa. Nu mai stia cum arata orasul in miezul zilei. De luni intregi pleca pe intuneric din apartamentul ei central, spre periferie, unde se afla cladirea companiei si revenea in aceeasi intunecime stelara…Cine dorea sa-i fure viata si mai ales de ce?…Se opri cateva clipe sa-si traga sufletul. Da, era bine pe unde-o luase, mai avea de parcurs o singura strada pustie si plimbarea ei se putea finaliza in parcul preferat, din buricul targului. Un flash ii colora subit gandurile in nuante stupefiante. Avea sa caute aleea cu acel mesteacan, sub ramurile caruia s-au sarutat pentru prima data…

Cat de ironic poate fi d-zeu uneori! Sa-i lase inactivi atatia ani superbi de tinerete si sa-i reuneasca intr-un moment atat de ciudat, nepermis de tarziu!…
Isi simti hormonii navalind in tropot ucigator spre tample. Se aseza pe banca si inspira cu nesat mireasma pamantului proaspat sapat. Alaturi, la doar cativa pasi de ea, un cos de nuiele cu rasaduri de primavara astepta docil sa fie golit. Privi in sus, spre ramurile batrane. Un mugur luci intr-un blink de soare. Ii veni sa strige cu salbaticie: fuck you, nature!…
––––––––––
Duzina de cuvinte porneste ca de obicei de la psi catre toti cei ce se inscriu in tabelul de la sfarsitul paginii ei… si nu numai…

1 Martie muzical

Etichete

concert, muzica de camera, violoncel

Azi am primit un martisor muzical, o invitatie la concert cameral, pe care am onorat-o cu voluptate. Cred ca-mi voi face pana la urma, abonament la concertele de joi…

Am savurat Integrala de Bach, in 6 suite pentru violoncel solo, interpretate pentru prima data de un artist roman intr-un singur concert: Razvan Suma – dupa cum spune prospectul de sala – pe un fundal de videoproiectie, creat de artistul multimedia si muzicianul Tom Brandus. Iar in partea a doua, Cvartetul Gaudeamus din Brasov, interpretand Cvartetul nr.5 de Sostakovici, de asemenea asortat cu ecran de proiectie video, deruland filmul exclusiv de imagini Carpe Diem in arta spectacolului.

Cioran spune ca fara Bach, teologia ar fi lipsita de obiect, facerea lumii ar fi fictiva, iar neantul de netagaduit. Da, D-zeu se exprima prin Bach in biserica. Cele mai reusite scrieri muzicale la orga sunt ale lui, se disting clar de celelalte si nu se poate sa nu-ti atinga sufletul. Violoncelul preia austeritatea religioasa si-i da o caloare speciala…e si instrumentul meu clasic preferat…dupa vioara si pian…

Daca sunetul sau grav si impecabil construit de arcusul lui Suma te purtau, la concertul din seara asta, spre meditatia sec. XVIII, proiectia celor patru ecrane din spatele interpretului cu fata scaldata intr-un splendid joc de lumini, te aduceau in prezent. S-a creat o atmosfera de vis: visul lui Razvan Suma, care-l slujea pe Bach cu pleoapele stranse si fata radiind in culori ca albastru-gheata, mov sau nuante de rosu, fosfor…Vis ce-a durat aproape doua ore, intrerupt doar din cand in cand de scurte pauze, necesare reacordajului…Delectare statica, adevarata provocare pentru mine!

Cvartetul lui Sostakovici s-a consumat intr-o jumatate de ora, dar n-am simtit ca fiind plictisitor niciun minut din ea. Muzica titra bine filmul proiectat, al carui protagonist se visa Shakespeare scriind povestea Romeo si Julieta, in imagini-simbol interesante si miscari actoricesti expresive. Mi-a placut. Anul acesta Cvartetul Gaudeamus sarbatoreste 25 de ani de activitate. Multi inainte, cu cel putin la fel de mare succes national si international, ca si pana acum!

Abia astept urmatorul concert, de 8 Martie!